Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat joi, la deschiderea Târgului de Turism al României, că va lansa un proiect-pilot pentru staţiunea Băile Herculane, din judeţul Caraş-Severin, prin care statul vrea să salveze staţiunea “atât de cunoscută pe vremuri”.
“Dorim să investim în infrastructura care aparţine autorităţii publice locale. Este un prim exemplu de implicare în forţă a statului român pentru salvarea unui obiectiv turistic strategic pentru Guvern. Trebuie să reglăm situaţia din Herculane, deoarece proprietatea se află la o companie privată, care nu a investit nimic acolo şi privatizarea a fost realizată după alte criterii decât cele în interesul turismului. Prin acest proiect, vrem să arătăm cum ar trebui să arate staţiunea balneară”, a afirmat Elena Udrea.
Ministrul a adăugat totodată că, în acest sens, vrea să atragă investitori privaţi şi că necesarul investiţiilor în staţiune s-ar putea ridica la câteva milioane de euro. “În afară de staţiunea Herculane, vor fi reabilitate şi staţiunile din Harghita şi Covasna, iar în Vâlcea va fi realizată o nouă staţiune turistică la Voineasa”, a mai spus ministrul Elena Udrea.
sursa Atbh.ro
Tags: baile herculane, Dan Matei Aghaton, herculane, Hercules, hoteluri, Iosif Armaş, Ministerul Turismului, Nicuşor Vasilescu, primar Băile Herculane, privatizare, resita, SC Hercules, statiune




DEZASTRU…asta au facut psd-isti din herculane!!!…au cumparat mult, cat de mult, pe nimic, prin hotii, invatati sa fure de la buget, fara nici un fel de scrupul in a distruge arta, istoria…n-au mai putut sa le intretina si s-a ales praful de tot!!!!…perla romaniei, un dezastru!!!! PACAT!